dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "complexul muzeal de stiinte ale naturii"

Infiltrații în acoperiș, bucăți de tencuială căzute sau geamuri sparte. Așa arată acum Acvariul de pe faleza Cazino-ului. Timpul și-a pus serios amprenta pe clădire, iar intemperiile vremii au fost un al factor care au dus la deteriorarea suprafeței exterioare. Conducerea ar vrea să mute acvariul chiar în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Acesta va fi unul mai modern și va avea o capacitate mai mare în ceea ce privește numărul bazinelor și a speciilor de pești.

Peste o jumătate de tonă de plase de pescuit au fost scoase din mare în această lună. Acestea au fost găsite în Marea Neagră sunt un pericol pentru ecosistemul marin. Cele mai multe se află în apă de ani de zile și nimeni nu le-a adunat de acolo. Așa că, zilele acestea, mai mulți voluntari și biologi au ieșit în larg pentru a face curățenie. Ba mai mult, pentru a trage un semnal de alarmă, specialiștii au organizat o expoziție în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.

Familia Delfinariului din Constanța s-ar putea mări. Marusia, unul dintre delfinii aduși din Ucraina, este gestantă. Reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii spun că trauma prin care mamiferul a trecut ar putea să fie o problemă pentru puiul nenăscut. Tocmai de aceea, Marusia este păzită permanent de antrenori și medici. Aceștia speră ca până la sfârșitul lunii septembrie să se nască puiul de delfin.

Un șoim al rândunelelor este noua atracție a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Pasărea a ajuns aici pentru că era rănită la un ochi. A fost tratată iar acum ea ar trebui normal să zboare. Însă, refuză. Îi place să stea pe mână îngrijitoarei și să fie plimbată. Iar atunci când este admirată, în special de copii, stă cuminte și este extrem de ascultătoare. Conducerea complexului susține că șoimul va fi eliberat în mediul lui natural.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233